Amintiri din viitor (1)

Pe când aveam cinci ani și îmi petreceam copilăria în fața blocului (în Severin) jucând fotbal, nouă pietre și pițule, maică-mea, după o consfătuire cu prietena ei, doamna Frieda Popa (Stürmer, pe numele de fată, o nemțoaică-sârboaică – vorbitoare de germană, sârbă, engleză, franceză, spaniolă, portugheză … –  profesoară de muzică și pictoriță talentată) a hotărât că a venit timpul să fac ceva cu viața mea. Așa că a doua zi m-am prezentat la primele lecții de pian, germană și pictură. Cum la desen eram antitalent am rămas, împreună cu Mina (Hermina) Hârșovoiu (viitoarea mea colegă de clasă și în următorii 12 ani la școala generală și liceu), doar la lecțiile de germană și pian. Din prima mea întâlnire cu muzica mi-a rămas întipărit în memorie doar începutul. Doamna Frieda ne-a întrebat dacă știm de câte feluri sunt sunetele … a luat o riglă și a lăsat-o să cadă jos … apoi a făcut câteva vocalize (avea o voce fenomenală) și a apăsat câteva clape la pian. Așa am conștientizat că sunetele pot fi și muzicale. Ne-a pus să cântăm ceva … mi-a zis că nu prea am ureche muzicală … ceea ce m-a făcut să-i spun mamei la întoarcerea acasă că mi-a zis doamna Frieda că nu am “urechi muzicale”. Cum eram mic de statură la vârsta aia, iar Mina, colega mea, era mult mai înaltă ca mine … am rămas cu porecla “Uriașul” dată de băiatul (Titus) și cele două fete (Marilena și Liliana) ale doamnei profesoare. E adevărat și că … după povestirile ulterioare ale celor anterior amintiți … făceam niște pași uriași când veneam la ore. Așa mi-am început școala, înainte de a merge la școala din cartier, cu game, arpegii, acorduri și cu prima conjugare “Ich bin brav, Du bist brav …”. Apoi am continuat … până la Czerny și Till Eulenspiegel când o problemă de familie, care a dus la imposibilitatea cumpărării unui pian sau măcar a unei pianine, m-a făcut să mă găndesc la o carieră militară (urmând exemplul tatălui meu) care îmi asigura posibilitatea absolvirii unei instituții de învățământ superior, Academia Tehnică Militară. N-am mai atins clapele unui pian de peste 40 de ani. Cine știe ce pianist zăcea în mine. 🙂

Advertisements

6 Responses to “Amintiri din viitor (1)”

  1. matilda Says:

    Unui geniu nu-i este greu să se descopere, indiferent de vîrstă. Mai putem aştepta…

  2. harlau625 Says:

    Este ca mersul pe bicicleta…. odata invatat nu se uita! O orga electronica poate sublini un pian negru si cu coada! Succes!

  3. -X- Says:

    Nu trageti in pianist ! 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: