No more Hoară & portocaliii !

Știu că trebuie să fiu atent. Am mare putere de convingere pentru cei din jurul meu (nu mă refer la blogosferă, unde sunt zero, ci la cei cu care discut față în față). Nu mi-a plăcut PD-ul lui Roman niciodată. Am votat cu țărăniștii, tot timpul, până în 2000. L-am idolatrizat pe Coposu. Mi-a plăcut pupincuristu’ actual al lui Băsescu, Dudu Ionescu (asta fiindcă l-am cunoscut când era secretar de stat la apărare). Am crezut că el va reînvia PNȚ-CD-ul. Am votat, din păcate, cu Băsescu de două ori. În turul doi al alegerilor pentru primărie, în 2000 și în turul doi al alegerilor prezidențiale, în 2004. Vă rog să mă iertați că am fost așa de credul. N-o să mai fiu. Apoi, după câteva luni am realizat ce greșeală am făcut și am votat, mai apoi, numai cu liberalii. Mi-ar plăcea acum un mix (tot e la modă termenul) între Tăriceanu și Antonescu. Nu-mi mai place Isărescu. Știu că am scris de bine de el. Nu cred că el e soluția acum. Sau e soluția pentru cei ca mine (pătura medie). Pentru țară nu e. Soluția e Tărinescu – Tări(ceanu-Anto)nescu. Un președinte “explicator” ca Antonescu și un prim-ministru (profesionist) ca Tăriceanu. Poate că Tăriceanu a făcut greșeli ca prim-ministru. Dar nu pentru că a furat ci pentru că așa erau vremurile. Și, în loc să fure ca guvernul Udrea … a împărțit din bogăție și celor mulți. Ce popor nerecunoscător suntem. Și totuși sper … Tăriceanu prim-ministru și Antonescu președinte. În nici un caz păturicii și pizdulicele lui Băsescu. Dar poporul e suveran. Sper, totuși, ca deșteptarea lui să nu vină prea târziu. Părerea mea, acum avem o singură soluție – grevă parlamentară și grevă generală. Cu soluții ca trimiterea lui Hoară la mitinguri … o să fure Udrea în continuare cât vor vrea puii ei. Asta vreți, asta mâncați. Ai mei n-o să moară. Eu, poate, da.

P.S. Să nu mă înjure pesediștii. Am vrut ca Ponta să câștige alegerile în fața lui Geoană, deși pentru cei ca mine era mai bine cu Geoană, un mim perfect. Dar Ponta e încă Daniela (Crudu). Poate peste vreo 5 ani să se mai coacă. Face prea multe greșeli. Și Crin face dar el are și aripi … tinere. Și știe când să tacă și să-i lase pe alții să vorbească. Ponta … s-ar putea să fie cândva o soluție pentru noi. Hai să fim optimiști … mâine (când mă duc cu analizele la doctor) s-ar putea să aflu că n-am decât bolile copilăriei, specifice vârstei de 55 de ani.

Advertisements

21 Responses to “No more Hoară & portocaliii !”

  1. matilda Says:

    Dacă toţi românii ar face această analiză corectă şi exactă, putem spera că la următoarele alegeri vor pune ştampila pe cine merită.
    Din păcate, am început fraza cu ” dacă”….
    Multă sănătate, veşti bune de la medic, puştiule ! 🙂

  2. harlau625 Says:

    In ultima perioada am cam fost si eu pe la analize. M-au costat fix cat imi vor taia din pensie Basescu&Boc. Norocul meu ca au iesit bune. Iti doresc si tie sa ai parte de analize bune! Cat despre Boc&Basescu la grosomea de pingea a obrazului era normal sa nu schiteze nici un gest. L-au trimis pe fraierul de Hoara sa testeze popularitatea partidului odios=portocaliu. Numai bine.

  3. daurel Says:

    Cam asta marturisesc si eu…Desigur, mai sugerez monarhia…; numai pe bloguri.

  4. Pronostic « Daurel’s Blog Says:

    […] Actualizare: O poza profesionista la Calin Hera si o analiza, pe care as fi vrut s-o scriu eu, la Chat Noir. […]

  5. teonegura Says:

    Iti tin pumnii, Eugen, cu analizele… Greva parlamentara presupune o doza de altruism din partea distinsilor, or argumentul asta nu tine, ma indoiesc profund… In fapt, ne trebuie vana, suflu, vivacitate, reactivitate. Suntem inerti, comozi, puturosi si prea rabdatori. Despre asta e vorba: Basescu si clica lui trebuie indepartati, urgent, prin orice mijloace.

  6. Miting şi Petrecere ! « World of Solitaire's Blog Says:

    […] paradeala pe care a primit-o PDL-istul Hoară, lucrul conştiincios şi bine făcut  prin aruncarea ouălor în capul acestuia, de mă miram de ce se temeau ca de […]

  7. Impresii dupa manifestatia din 19 mai 2010 din Piata Victoriei « Hai ca se poate! Says:

    […] Chat Noir […]

  8. Nori negri « Un blog cu atitudine Says:

    […] mână de oameni manipulaţi de mogulii răi, de PSD şi poate de… foame şi […]

  9. rhorvath Says:

    ACEST COMENTARIU MERITA SA FIE PUBLICAT. EL OFERA O ALTERNATIVA
    PENTRU ROMANIA SI ASIGURA TRIMITEREA IN PUSCARIE PANA LA SFARSITUL VIETII PENTRU TRAIAN BASESCU.

    REVOLUTIA BLOGURILOR ANTI BASESCU !
    APEL CATRE INTREGUL BLOG ROMANESC .
    BLOGUL A DEVENIT O ARMA POLITICA EXTRAORDINARA. Blogul si forma lui scurta Twiterul a fost elementul principal in miscatiile revolutionare din
    Moldova ……pana in Tibet. Blogul la ales presedinte pe OBAMA si poate duce pe BASESCU LA PUSCARIE.
    Falsa modestie nu-si are locul in acest moment. Singur si fara nici un ajutor am deslantuit scandalul
    ICR New York. Chemarea politiei americana la expozitia la pornografica, antisemita si anti crestina a avut un inpact psihologic extraordinar. Cu tot riscul am ” spamat ” in premiera intregul blog romanesc, trimitind spre sute de bloguri un eveniment extraordinar : Atacul in miez de noapte a in forta a politiei si declansarea primei manifestatii spontane Anti Basescu pe teritoriul SUA Cititi si vedeti fotografii.
    PREZENTA POLITIEI AMERICANE LA EXPOZITIA ICR NEW YORK
    ( articolul ” Expozitia ICR este deschisa dupa doi ani de la deschidere.” )
    FRIDAY. JANUARY 29, 201O http://devanewyork.blogspot.com/2010/01/expozitia-patapievici-deschisa-dupa-doi.html

    Am luat intregul blog politic prin surprindere. Zeci de blogheri m-au injurat, cei obisnuiti cu suete si eterne frectii ” la un picior de lemn ” au fost deranjati si au protestat ,in timp ce majoritatea a aplaudat si a preluat mesajul. Rezultatul a fost un fel de revolutie
    a blogurilor care a intrat in atentia parlamentului. Se vorbea la un moment dat de posibilitatea ca Basescu sa cada cu Patapievici cu tot. In acest fel scopul meu a fost atins. PROPUN O NOUA REVOLUTIE A BLOGURILOR. De data aceasta poate fi victorioasa si terminala. Desvaluirile mele in legatura cu CRIMA BASESCU DELA ROUEN sunt serioase si documentate. Trebue folosit un moment unic extrem de favorabil- REDESCHIDEREA DE CATRE AUTORITATILE FRANCEZE A CRIMEI BASESCU DE LA ROUEN .- INCENDIEREA A 47 DE VASE SI FALSIFICAREA PROBELOR. Inregistrare AUDIO :
    http://blog.imperiaonline.me/traian-basescu-recunoaste-o-falsificare-de-probe.html. Am remis autoritatilor si presedintelui Sarkozi acest document
    extraordinar. Pentru ca desvaluirile unui ziarist de investigatie sa zdruncine sistemul sunt necesare 3 elemente. 1. Desvaluirile sa fie extrem de grave si de natura criminala. – In cazul deschiderii procesului este asigurata puscaria pe viata. 2 Presiune externa.- Cazul incepe sa patrunda
    in media franceza si internationala. 3 Sprijinul opiniei publice. Acest ultimul
    capitol depinde de blogul romanesc. IN ROMANIA SUNT 5 MILIONE DE POSESORI DE COMPIUTER SI UN URIAS NUMAR DE BLOGURI. BLOGUL ESTE SPAIMA TUTUROR DICTATORILOR SI POATE ANUNTA SFARSITUL DICTATURII BASESCU. REVOLUTIA BLOGURILOR ESTE O POSIBILITATE SI DEVINE O NECESITATE. Adaugati gandurile dumneavoastra venind cu sugestii si noi desvaluiri. Trimiteti pe intregul blog acest mesaj si victoria va apartine.
    CITITI SERIALUL ” BASESCU CRIMA SI PEDEAPSA” – AU APARUT PRIMELE 4 ARTICOLE
    Robert Horvath -Deva Cineast si ziarist de investigatii New York- Tokyo

http://devanewyork.blogspot.com

http://www.devagallery.com/

  10. mirko Says:

    la multi ani, nene? n-am crezut, si cu atit mai mult nici nu mai cred,in nici un MESIA dpdv politic! cred doar in cei, multi si, mai putin prosti!!!!

  11. Florin Matei Says:

    Ai perfectă dreptate, Eugen! Tăriceanu n-a dus banii României acasă şi nici nu i-a împărţit cu amicii lui politici. I-a dat populaţiei, sub o formă sau alta. Doar nu era să-i pună la teşcherea, iar Boc şi Udrea să vină şi să-i facă praf!

    Şi, da, ai dreptate, populaţia României i-a demosntrat lui Tăriceanu că recunoştinţa e floare rară… Ce mă intrigă, însă, Eugene, e faptul că liberalii nu sunt mai vocali în a spune că dacă Guvernul Tăriceanu a angajat oameni şi dacă a mărit pensii şi salarii a fost pentru că asta şi e, în fond, esenţa unei guvernări oneste: ca guvernaţii să o ducă, în majoritatea lor, bine, să-şi poată câştiga traiul, să aiba aspiraţii, tendinţe. Aici nu-l înţeleg pe Antonescu, când se delimitează public de guvernarea lui Tăriceanu… Nu, nu trebuie să o facă, Tăriceanu chiar nu merită, deşi – imediat după alegeri – acelaşi Tăriceanu a fost tentat de o intrare la guvernare alături de staliniştii de la PD. Îţi dai seama ce-ar fi fost acum, dacă PNL accepta oferta otrăvită a lui Băsescu? Liberalii ar fi fost stigmatizaţi la modul cel mai cinic!
    De la o vârstă – uff, ce expresie… – analizele medicale sunt puncte pe ordinea de zi a (mai) tuturor celor trecuţi de… ceva ani. Şi eu le fac, periodic, şi îţi mărturisesc, bunule Eugen, că – oricât m-aş strădui – ele nu-mi ies ca la 30 de ani 🙂 Am şi eu probleme, şi încă destul de serioase, dar efectiv uneori îmi impun să le ignor. Câteodată mai şi reuşesc…
    O zi de mâine faină!

  12. brad Says:

    1. …dap, ca si mine(ex-taranist) – pana a venit acum “democratul” constantinescu care a scufundat PNT-CD, opera unui OM, adevarat barbat politic – Seniorul …

    2. …iar dap – acum am certitudinea ca isarescu l-a convins pe basel sa accepte imprumutul FMI pentru a scoate bancile austriece din faliment (extindere prea rapida, semnalata de DeutscheBundesBank la vremea respectiva) …
    …interesele masoneriei subt supara nationale – basel are un cont gras prin Cayman sau Vergine ….

    3. suspendare si alegeri anticipate …crin (care nu este meserias, are dificultati cu perceptia fina a legislatiei fiscale) presedinte, iohannis prim ministru …

    4. traim intr-o tara consumatoare de nervi – multa sanatate si inima cea buna, E !

    PS pe facebook am postat la nervi ceva despre actiunea evident diversionista a lui hoara … un punct de vedere scurt din partea ta ar conta, ex-taranistule ! … pe F nu-i zelist …
    🙂

    Inca o data multa-multa sanatate !
    🙂

  13. Lilick Says:

    Ah, stai ca m-ai dat peste cap. Eu stiam ca am votat de trei ori cu Basescu. O data in 2000 si de doua ori in 2004. Dar acum ma gandesc ca au fost cate doua tururi… Doamne, de cate ori am votat de fapt? 😳

  14. marcel hoara Says:

    Participa si tu la “NO HOARA DAY”….apropo lui Marcelica i se mai spune si “ORTACLE” si asta pt. ca in cv-ul sau afirma ca este un bun programator in ORACLE…. http://www.lp.ro/atacul-violent-la-adresa-lui-marcel-hoara-a-fost-singurul-incident-de-la-manifestatia-sindicala-de-joi

  15. lucia Says:

    Multa sanatate Chat!Dupa revirementul ofensiv ,pe care-l vad,sunt convinsa ,ca analizele sunt ca la 30 ani. 🙂

  16. robert HORVATH Says:

    BASESCU AGENT KGB LA ANVERS !

    AM NOUTATI PENTRU CEI CE CITESC BLOGUL DUMNEAVOASTRA. ELE SUNT SENZATIONALE CHIAR SI PENTRU MINE. ROG CITITORII SA STEA PE SCAUN SI SA-SI PASTREZE CALMUL. ASIGUR CA AFIRMATIILE SUNT SERIOASE SI DOCUMENTATE. RH
    BASESCU AGENT SOVIETIC -RAPORT CIA
    La noi se discuta interminabil daca Basescu a fost agent al securitatii. Pentru
    serviciile occidentale asa cum apare in rapoartele declasificate lucrurile sunt
    clare . Noutatea uluitoare este ca BASESCU A FOST AGENT RUS !

    “Romanian president collaboration with communist secret services.”

    Intelligence and National Security,
    UN AGENT BRITANIC IN POSTURA IN DE AGENT SECRET RUS POSTAT IN AMSTERDAM SI ANVERS DESVALUE LEGATURILE ACTUALULUI
    PRESEDINTE AL ROMANIEI CU “CEAUSESCU SECRET POLICE ”
    SI SERVICIILE SECRETE RUSESTI. ” Relatia lui Albert Ignatenko, general sovietic, cu Basescu la Anvers, si continuarea relatiei pina in octombrie 2004 cand petrece doua saptamani in Romania………..
    Text of report by CIA

    THE ROMANIAN HEAD OF STATE WORKED FOR THE COMMUNIST SECRET POLICE
    ex-president: Basescu worked for Securitate…Taian Basescu was a collaborator of the former communist secret police, the Securitate. Basescu had a file and there is no doubt about his activity, as there are documents proving he was involved with the political police,”-
    Traian Basescu a fost racolat de Directia a IV-a a Securitatii in 1972, pe vremea cind era student la Institutul de Marina.
Traian Basescu was a collaborator of the former communist secret police, the Securitate. Basescu had a file and there is no doubt about his activity, as there are documents proving he was involved with the political police,”-
    Numele lui Traian Basescu se regaseste in Registrul Jurnal pentru retea informativa al U.M. 02150 Mangalia, registru care cuprindea toti colaboratorii Securitatii de la Institutul de Marina.
- Dupa ce Traian Basescu si-a terminat studiile, dosarul sau de retea cu nr. 3990 a fost transferat la Securitatea Constanta, in 1976, cu adresa nr. 00151392/29.09.1976.
- Numele lui Traian Basescu se regaseste in Registrul inventar – arhiva al fondului retea Constanta, registru care cuprindea toti informatorii Securitatii din judet.
- Dosarul de colaborator nr. 3990/1972 al lui Traian Basescu a fost distrus in 1979 cu Procesul-verbal de distrugere nr. 0058212/15.08.1979.

    DOC :a) Registrul jurnal pentru evidenta retelei informative din judetul Constanta;
    b) Adresa nr. 0043467, din 03.08.1978, prin care dosarul personal a lui BASESCU Traian a fost transmis arhivei Securitatii;
    c) Dosarul personal nr.3990, din perioada 1977-1979 al colaboratorului Securitatii BASESCU Traian;
    d) Procesul-verbal nr.58212, din 15.08.1979, de distrugere a dosarului personal a lui Basescu Traian;
    e) Dosarul de urmarire informativa (DUI) -“Carma”, din perioada 1979-1981, referitor la nava Dacia;
    f) Dosarul de urmarire informativa (DUI)

    IN CURAND CITITI ARTICOLUL TERMINAL ” TRAIAN BASESCU AGENT SOVIETIC -DOCUMENTE http://devanewyork.blogspot.com/

    ROBERT HORVATH -DEVA ziarist de investigatii USA -JAPAN

     http://www.devagallery.com/

  17. LESBIANA « World of Solitaire's Blog Says:

    […] Nu s-a trezit 48 de ore, de nu ştiam, dacă mai trăieşte. Am chemat Salvarea. După  trecerea şocului, a catadixit să-mi spună, că într-o noapte, s-a trezit în pat, cu o femeie, între el şi […]

  18. Făt-Frumos și-o lacrimă « Andi Bob Says:

    […] ta să viseze. Nu este constrâns narativ de nimic, deși propria lui plictiseală îi joacă feste uneori și hârjoana încetează brusc. Dar își revine imediat, el fiind hibridul media al cărui puls […]

  19. Oameni de care m-am îndrăgostit recent « Andi Bob Says:

    […] de doi ziariști, ‘anonimi’. În viața reală sunt considerați de temut, dar pe Twitter au o mulțime de prieteni, sunt culmea tandreții și a curtoaziei, au un umor nebun și simulează […]

  20. Unde sunt banii dumneavoastra? « Hai ca se poate! Says:

    […] Marin, Ana Usca, Aspiratii, Augustin Radescu, Basarica, Basescul, Bibliotecarul, Caius, CEPECA, Chat Noir, Corina, Dispecer blogosfera, Elisa, Epistole pentru Zeus, Florin Matei, Gabriela Savitsky, George […]

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: