Archive for the ‘Pisica neagră’ Category

Acorduri

October 22, 2009

Am primit o leapșă de la Lilick. “România bunului simț”. De acord !

Pentru un mediocru (ăsta-s eu) subiectul pare perfect. Doar bunul simț mă poate înscrie în lumea celor care “prea” cuvîntă. Mi-a luat, câteva zile, testarea neuronului la oboseală. Am ceva de spus ori sunt șerbet cu rahat și apă rece de pe lîngă scufundata Ada Kaleh ?

Pentru unul care n-are pană, verb sau idei … sunt speriat de perfecțiune și adevărul absolut. Rămîn în lumea mea de obsedat de cuvinte și aspirant la propoziții. Frazele sunt idealul.

Deci, să lăsăm divagațiile și să revin. După o mitridatizare de cinci ani credeam că rezist la ofensiva oran”jolie” a celor care mă fac nesimțit. La întoarcerea, după douăzeci de ani, la cei care cîntă pe aceeași strună, în același cor. Aș vrea eu să fiu nesimțit. Să rezist la agresiunea celor fără bun simț. Și să visez la o Românie fără nevoia unor oameni providențiali. Ce-mi doresc acum … un președinte care să nu fie curvar, bețiv și mitocan. Atît. De fapt nu, aș vrea o Românie – monarhie constituțională. Dar asta e din alt film.

Acorduri_p

Desen de Călin Cazan

Acorduri

ORIZONTAL :

1) Puneri “DE ACORD” – Desfrîu ! 2) Apă dulce – Fonduri … la bănci. 3) Amînarea plăților – Coridoare ! 4) Toți în cor – Măsură a valorii. 5) Margine de siguranță. 6) O casă de oameni în amurg – Hanul și călătorii săi. 7) Generic cu stele (od., pl.). 8.) Centrul Parisului ! – Centrul Norvegiei. 9) Mini grup – Ieșire din fire ! 10) Sperietoare de păsări (pop.) – Dus … întors. 11) A nu recunoaște în fața instanței – A face totul. 12) Intersecții nedirijate.

VERTICAL :

1) Tablă de un țol – A participa la o tragere specială. 2) Cui în talpă – Compania de sunet. 3) Vin de la țară – Dus cu vorba. 4) Vorbele unui cult – Mia cu sutele. 5) O strîngere de mînă – Baza proprietății de stat. 6) Cu miros apetisant (pl.) – Științifico-fantastic. 7) Chemare la întrecere. 8.) Local familiar (sic !) – Centru de emitere ! – Prostul gust. 9) Seniorii războiului. 10) Pui de rîs – Cu lipsuri în esență – Merge cu nașul. 11) Oameni reținuți – Factor de unire. 12) Articol hotărît (pl.) – Bucățica de la gură.

Dicționar : UȘUIT, RĂRIȘ.

Observație : Încrucișare cu î.

Soluția :

cat

 

Acorduri_s

P.S. Acum iar vorbesc la TV, portocaliii, despre Afganistan și importanța respectării acordurilor cu NATO și americanii lui Biden. Aha, astăzi nu mai sunt nesimțit, dar și mîine e o zi.

Șopîrle

October 15, 2009

Toți portocaliii vocali au apărut la TV (mesajul – doar ai noștri NU ?) și bagă șopîrle …

Sopirle

ORIZONTAL :

1) Reptilă fosilă uriașă din era mezozoică – Șarpe tropical lung de câțiva metri care-și ucide prada încolăcindu-se în jurul ei și sufocînd-o. 2) A se încolăci în jurul unei ramuri -Șopîrlă cu creastă din regiunea tropicală a Americii. 3) A se detașa precum coada șopîrlei – Reptilă cu pielea verde cenușie, cu coada lungă, regenerabilă. 4) Specie de crocodil din America Centrală – Tudor Lupescu – Înțeapă cu venin uneori. 5) Nota redacției (abr.) – Crocodil cu botul foarte lung din India și Birmania. 6) Șarpe din Dobrogea (ocrotit de lege) cu cap mare și bot rotunjit, lung pînă la 2,5 metri. – Cîntec de slavă. 7). Un pai măcinat ! – Mamifer din Tibet – Eugen Diradurian. 8.) Coadă de piton ! – Cap de reptilă ! – Tîrîtoare în cele din urmă ! 9) Echipă de fotbal din Atena. – Păsări răpitoare care se hrănesc mai ales cu reptile. 10) Animale asemănătoare cu șopîrlele despre care se crede în popor că nu ard în foc. 11) Șerpi cu clopoței – Alt nume (în afară de cobră) pentru șarpele cu ochelari. 12) Șarpe veninos – Țestoase mici din grădină.

VERTICAL :

1) Fecioara din Orleans (2 cuv.) – Reptilă cu corpul închis într-o carapace (țestoasă). 2) Reptilă mare din America de Sud, viu colorată, cu o creastă zimțată pe spate – Scos din foc. 3) A-și schimba pielea precum șerpii – Lac în Polonia. 4) Al șaselea frate al regelui David – Șarpe de …, numit astfel după mediul în care se hrănește – Cai dobrogeni. 5) Inel metalic – Gen de batriciene din Brazilia – Smead (reg.). 6) Rîu în Scoția – Adevărată. 7) Insulă în N-V Norvegiei – Anotimp în care reptilele hibernează (pl.). 8.) Clasă de vertebrate în care intră șerpii, șopîrlele, broaștele țestoase, etc. (sg.) – Petre Dumitriu. 9) Șopîrlă uriașă veninoasă din America de Nord – Vipera cu …, specie de viperă mai mare și mai veninoasă decît cea comună (pl.). 10) Afrikander – Capul și coada unor leguani ! – Suprafața de răspîndire a viperei (de exemplu) în țara noastră este dată de ambii versanți ai Carpaților, pod. Transilvaniei și Crișana. 11) Vas – Pomul cu șarpele biblic (pl.) – Jean Constantin. 12) Șarpe semiacvatic, lung de 7 metri, din America de Sud (pl.) – Locul de unde Adam a fost izgonit de șarpe.

Dicționar : IPA, AEK, D’ARC, KLOP, OTEM, ATI, AGUA, SMAD, SNAR, ULO.

Observație : Încrucișare cu î.

Soluția : 

catSopirle_s

LE BON NOBEL

October 12, 2009

Le bon Nobel

Doar o observație …

Herta Müller a luat Premiul Nobel pentru Literatură. Cu ocazia asta am aflat și despre Ioan Moraru, laureat al Premiului Nobel pentru Pace. Hmm … Müller parcă se traduce tot Moraru’.

Răspunsuri

October 9, 2009
Desen de Călin Cazan

Desen de Călin Cazan

Raspunsuri

ORIZONTAL :

1) Bunul simț (pl.). 2) Femeie de serviciu. 3) Maestru al RENAȘTERII în artă. 4) Student care nu se mai prezintă la examene. 5) Miez de banană ! – Tigri decolorați ! – Găici ! – Îndemn la viață ! 6) Grup pop. – Pete în noapte ! 7) Trage la somn – Mâncare de la dozator (pl.). 8.) Comandă culcat – Femeie rece. 9) Solicitanți la cei cu funcții de răspundere. 10) Toba mică – Vântul turbat. 11. Trecutul apei – Arată tot timpul.

VERTICAL :

1) Femeie ușurică. 2) Aria trapezului – Garantul MARII UNIRI. 3) Încercare transformată – Mijloace fixe (sg.). 4) Fată cuminte ! (pl.) – Regele colindătorilor. 5) În exercițiul funcțiunii. 6) Creator de modă veche – Toba mare. 7) Știe … cum te cheamă. 8.) Memorie celulozică – Oferta în economia de piață ! 9) Legalizează copii – Albia râurilor la americani. 10) Declarat nul după pierdere – Emoție artistică. 11. A trata cu indulgență – Prezentatoare de modă.

Soluția : 

catRaspunsuri_s

Anchetă

October 4, 2009
Desen de Călin Cazan

Desen de Călin Cazan

Ancheta_g

ORIZONTAL :

1) Ține mult la el (pl.). 2) Regina mamă – În temă ! 3) Umblă la coarda sensibilă – Nivel de cultură generală. 4) Ținută de bal – Finul cu voalul. 5) Aplecare spre cele lumești (pl.). 6) Nesigure … după chef – Pierderea inspirației. 7) Miez în ciorbă ! – Prinde din zbor. 8.) Carte scoasă la licitație – Tratat de chirurgie. 9) Puneri în vedere. 10) Un fix pentru toată lumea – Suprafața … scenei (pl.).

VERTICAL :

1) Femeia care-ți oferă locul. 2) Vămile cerului (sg.). 3) Are o proastă impresie – Bucuria și necazul la un loc. 4) Vaca domnului (pl.) – Întrecut ! 5) Unda veselă (pl.) – Număr cu două zerouri. 6) Tras … în țeapă ! – Grăunțe de aur ! – Pericol de foc (pl.). 7) Bîta la masa verde – A mînca tot. 8.) Schimbare de rută. 9) Dări bănești. 10) Efecte speciale.

Observație : Încrucișare cu î.

Soluția :

cat

Ancheta_g_s

Ligamente încrucișate – sondaj

September 27, 2009

Sondaj

Careul din stânga

ORIZONTAL :

1) Speră într-o recuperare miraculoasă (fem.pl.). 2) Lăsat fără ajutor de boală. 3) În cerc ! – Tăiată de sub propriile picioare. 4) Căsuța ceferistului. 5) Lipsiți de vlagă – Apa din Franța. 6) Drept. 7) În bloc ! – În acel loc. 8.) Stricat pe gâște – Program școlăresc. 9) Încet … la început ! – Nord-sud. 10) A pricepe. 11) Trecut în administrarea statului.

VERTICAL :

1) Ramură a medicinii care studiază bolile plămânilor. 2) Atmosferă – Piața comună – Cant ! 3) Gât gol ! – Prelungire protoplasmatică – Sora Vetei. 4) A sui – Luat la mijloc ! – Clar. 5) Paiul din ochiul propriu (pl.) – A se oxida. 6) Provocator – În teză ! 7) Haină bărbătească … mai lejeră – Alături. 8.) Gaz de sondă – Centură elastică (cu balene).

Dicționar : EAU, INC.

Careul din dreapta

ORIZONTAL :

1) Dezvinovățiri prezidențiale – Bis ! 2) Înfloritură sculptată sau pictată. 3) File – Haz. 4) Medic … de familie. 5) District în Timorul de Est. 6) Parte mai îngustă a unui organ. 7) Pâinișoară în formă de cruce. 8.) Vase – Holdă. 9) Travel Technology Initiative (siglă) – Mișcări ritmice, expresive, ale corpului, execuate în tactul unei melodii. 10) Ioana în familie – Research, Development & Engineering. 11) Iepure (fam.).

VERTICAL :

1) Conducător de automobil – Punct de plecare și de sosire la alergările de cai. 2) Probă sportivă de alergare pe teren variat – Loc de prăjit. 3) Inimitabilă – Grecești. 4) Inel metalic – Odiseu – Harnicul nimica. 5) A stimula sau a simula. 6) Castrare. 7) Legătură de paie -Destin (pop.). 8.) Stradă (abr.) – Lamentație.

Dicționar : ALAS, TTI, RDE, ORÂNDĂ.

Soluția :

Sondaj_s

Bâjbâieli ? Bâlbâieli

September 17, 2009
Desen de Călin Cazan

Desen de Călin Cazan

“Unul dintre motivele pentru care circul mult în țară … este ca să-mi dau seama dacă mai pot candida o dată” (Traian Băsescu – TVR1).

N-ai putea să circuli pe banii tăi …

ABC€$$U

September 10, 2009

Anagrame … politicoase

(BĂSESCU = ABCESSU)
TRAIAN BĂSESCU = SUSȚINEA BARCA
TRAIAN BĂSESCU = E BUCĂTAR ȘI NAȘ
TRAIAN BASESCU = EBA, SCUT ȘI RANĂ
TRAIAN BĂSESCU = ABCES SAU TIRAN
CRIN ANTONESCU = UN CÂNTEC … SORIN
CRIN ANTONESCU = ÎNCÂNT CU … SENOR
SORIN OPRESCU = S.O.S. … EU … PRO CRIN
SORIN OPRESCU = O … PREȘ. CU SORIN
SORIN OPRESCU = IN PROCES UȘOR
EMIL BOC = MECIBOL

București … realitatea

September 5, 2009

Aleea Compozitorilor. Sectorul 6. “De portocaliu”. De două zile un utilaj multifuncțional sparge betonul din fața blocului cu echipamentul de ciocan pneumatic. Apoi vine o echipă de muncitori care nivelează, compactează pământul, toarnă iar beton … se fac noi locuri de parcare. Am zis că pot suporta zgomotul și praful dacă se mai eliberează strada și colocatarii beneficiază de parcări civilizate. Chiar în fața ferestrei mele s-a ajuns … ăsta e stadiul lucrării.

DSC00010

DSC00011

E sâmbătă. De aseară lucrările s-au oprit. Normal, e weekend. Plec la cumpărături. Ce văd la scara următoare, (ieri era o parcare frumoasă) …

DSC00009

M-am întors … la realitate.

Sinaia … amintiri (2)

September 4, 2009

 Sinaia 6

 

Sinaia 4

 

Sinaia 5

Ne-a mârâit … hai acasă …

Sinaia 7

  • Umbrela verde

    Sa pastram Romania curata!
  • Nu drogurilor

    Spune NU drogurilor!
  • Umbrela verde

    Sa pastram Romania curata!
  • September 2020
    M T W T F S S
     123456
    78910111213
    14151617181920
    21222324252627
    282930  
  • Blog Stats

  • Comentarii recente

    Cristina on La mulţi ani, Majestate !
    Florin Matei on La mulţi ani, Majestate !
    transildania on La mulţi ani, Majestate !
    transildania on La mulţi ani, Majestate !
    sebra on La mulţi ani, Majestate !
    transildania on La mulţi ani, Majestate !
    Lilick on La mulţi ani, Majestate !
    -X- on La mulţi ani, Majestate !
    Filme Noi on Napocalipsa la Timișoara
    ROBERT HORVATH on La mulţi ani, Majestate !
    Ciupanezul on La mulţi ani, Majestate !
    Andi Bob on La mulţi ani, Majestate !
    Chat Noir on La mulţi ani, Majestate !
    Andi on La mulţi ani, Majestate !
    azi e o zi tristă pe… on La mulţi ani, Majestate !
  • FLAMURI – 23 august 2009


  • 23.09.2009

    free counters
  • Ze List

  • Top click-uri


  • %d bloggers like this: