E PA VĂ confirm

Biruința - 2004

Biruința - 2004

 

Epavă - 2009

Epavă - 2009

 

 

Sunt un votant disciplinat. Cu excepția alegerilor pentru primăria lui Videanu (culmea, când încă credeam în Băsescu) am votat tot timpul. Dramoleta îmi dă o leapșă – “Câte un motiv să îi votăm pe Băsescu, Crin, Geoană și Oprescu”. Mulțumesc Dramo’. Mă onorezi.

Băsescu : L-aș vota ca și pe Videanu, oricând – vot canci – ca să citez din blogoclasici. (motivul ? – epava – România)

Geoană : De ce nu mă lăsați să visez și să nu iau în calcul varianta asta. În turul doi, contra lui Băsescu, îl votez – vot negativ. În turul doi contra lui Oprescu – nu merg la vot. Mi se fâlfâie. Dar tot rămân în țară. Încă.

Oprescu : L-am votat la primărie … poate n-a avut timp să arate ceva … deh, oameni suntem. L-aș vota si pe el in turul doi, la fel ca și pe Geoană, dacă i-ar fi contracandidat Băsescu.

Crin : Aici am o problemă pe care vreau s-o detaliez (sau “detailez”). Am fost foarte dezamăgit când Călin a pierdut alegerile pentru conducerea PNL. Dar, întotdeauna, am susținut că Antonescu ar fi candidatul PNL care ar putea ajunge președinte al României. Sunt țărănist … prin naștere (de la Șimleu Silvaniei – de lângă Bădăcini) și liberal … prin tradiție (bunicul patern). Da, Corneliu Coposu e cel care, după revoluție, m-a impresionat prin verticalitate. Așa am să văd tot timpul politicianul ideal în visurile mele. Crin Antonescu se apropie, acum, cel mai mult de visul meu. Mai mult chiar și decât Tăriceanu. Dă-i Doamne sănătate, minte și noroc ! Îl votez, cu întreaga famile. Din păcate, prea puțin numeroasă.

Și pentru că trebuie să dau, și eu, leapșa mai departe o să i-o dau lui Daurel, lui Adc și lui Cristian.

28 Responses to “E PA VĂ confirm”

  1. cristian Says:

    1. Basescu; l-am votat o data – prima data la primarie – l-as mai vota doar pentru primul tren spre Congo sic 🙂
    2. Geoana. Il votez – cu ezitari – doar contra lui Basescu in turul 2;
    3. Antonescu. Il votez – cu strangere de inima – contra lui Basescu si ,eventual, Geoana in turul 2
    4. Oprescu. Il votez contra lui Basescu si Geoana. Nu-s decis intre el si Antonescu.

    • Chat Noir Says:

      Ideea era să postezi la tine … nu te iert 🙂 Accept orice punct de vedere … chiar și al portocaliilor (în fond și eu am fost portocaliu cândva). Și eu am trecut prin etape care se aseamănă foarte mult cu ale tale. Dar tu ai alt stil la postări, la care ții … pe care îl apreciez și invidiez.

  2. dramoleta Says:

    La varianta Geoana – Oprescu in turul doi nu m-am gandit. Nici eu nu m-as duce la vot pt astia doi 🙂

    • Chat Noir Says:

      Dramo’ nu pot să spun câtă încurajare mi-ai dat cu blogu’ ăsta, al meu. Mulțumesc, încă o dată !
      Faptul că putem gândi la o variantă Geoană-Oprescu în turul doi ne mai dă o speranță. Dar nu de speranța asta avem nevoie. 🙂

  3. mirko Says:

    luati-l in calcul si pe cv tudor, chiar daca nu arata a potential tur 2.

  4. Lilick Says:

    Total de acord cu ce ai scris. 🙂 Cand imi aduc aminte ca eu l-am votat pe Base nu o data… ci de trei ori… plaaaaang… 😀

    • Chat Noir Says:

      Eu … să le număr … 🙂 … trei la primărie, două la Cotroceni … patruzeci și patru în cap. Cum zic, unul-două, poate Vântu’… ori cine ştie…
      Doamne, ce orb am fost !

  5. Lilick Says:

    @Mirko

    Mai repede l-as lua pe Hunor. Pe Hunor nu l-as vota doar daca i-ar fi contracandidat Crin. In rest, in orice situatie.

  6. harlau625 Says:

    Colega, unii spun ca vor amputa pensiile militarilor, aplicand o lege a pensiilor pe care Boc a primit-o prin fax de la Cotroceni. Iata o pozitie a unei persoane autorizate: http://www.rfi.ro/stiri/social_economic/Costiniu-la-RFI-Legea-pensiilor-nu-poate-fi-aplicata.html

  7. daurel Says:

    Multumesc Sunt onorat de leapsa, insa nu-as putea fi sincer. Nu este vorba numai de votul meu, ci al clanului… Sunt in tratative cu misitii tuturor candidatilor…

  8. Vania Says:

    Mai sunt familii puţin numeroase în Ţară… Poate se-adună de-un 60%.
    Oricum, important e să scăpăm de derbedeu.

  9. El Ciu Says:

    Basescu – In niciun caz, in orice tur ar fi, cu oricine ar fi. L-am votat de doua ori in 2004 si inca regret decizia.

    Geoana – doar daca ar ajugne in turul doi cu Basescu.

    Oprescu – Nicidecum, chair daca ar ajugne in turul doi cu Basescu. Nu m-as duce la vot.

    Antonescu – Favoritul meu, momentan. Il votez in orice tur cu oricine. Probabil din cateva motive enumerate de autorul articolului.

  10. Moshul Says:

    Băsescu – nope. În turul 2 votez cu celălalt, indiferent care.

    Geoană – În turul 2, dacă intră cu Băsescu.

    Antonescu – Îl votez în turul 1. În votez în turul 2, indiferent cu cine intră.

    Oprescu – Nu cred că intră în turul 2.

    Vadim – În turul 8, dacă intră cu Nati Meir şi Eba. :))

  11. George Serban Says:

    Este cel mai … echilibrat blog antibasescu! Eu credeam ca al meu este 🙂

  12. Lilick. Says:

    @Chat Noir

    Ma bucur ca ai luat Crinul Argintiu. Eu oricum nu pot momentan sa il pun asa, in miscare. 🙂 Sper sa il mai ia si alte persoane.

  13. Cu leapşa prezidenţiabililor prin blgosferă: Băsescu e înger şi demon, Crin Antonescu e sărac şi cinstit, Oprescu e miştocarul de serviciu, iar Geoană are şanse, dar nu în România « voxpublica | Platforma de comentarii, bloguri si opini Says:

    […] Chat noir. Băsescu, canci. Geoană e variantă de turul doi contra lui Băsescu, ca şi Oprescu. Antonescu ia şi voturile familiei. […]

  14. ROBERT HORVATH NEW YORK Says:

    ARTISTII ROMANI SI LIMBA ROMANA INTERZISE LA ICR NEW YORK
    TRAIAN BASESCU PRESEDINTELE DE ONOARE INSTITUTULUI CULTURAL ROMAN.
( INSTITUTUL ANTIROMANESC NEW YORK ) 
Domnule Presedinte
In cursul zilei de azi am fost anuntat telefonic de catre directoarea ICR New ,Corina Suteu ca mi se interzice participarea la un eveniment cultural care va avea loc pe 9 Octombrie la galeria Romania.
Nu sa dat vreo explicatie legala sau de alt fel acestui act discriminatriu Este vorba de lansarea unei carti despre antisemitismului romanesc. Fenomenul este in crestere si creiaza ingrijorare. Impotriva antisemitismului trebue luat atitudine si cred ca este datoria morala a fiecarui om de bine sa o faca pana nu este prea tarziu pentru toti. Paradoxul situatiei face ca cei care analizeaza si se plang de antisemitism sunt ingredientul cel mai vizibil in creiarea antisemitismului de dupa revolutie. Clica de rasputini din jurul dumneavoastra condusa de Tismaneanu,Patapievici a preluat discursul public cat si franele a culturii romane. Intreaga cultura romana incepand cu Eminescu si terminand cu Eliade si Cioran este prezentata ca antisemita si de aceea trebue anihilata sau stearsa cu buretele. Aici la New York se merge atat de departe, ancat pentru faptul ca am indrasnit sa cer reintroducerea limbii romane la ICR mi se interzice participarea la activitatea acestui institut antiromanesc , de mai mult de doi ani. Nu demult am avut o convorbire pe tema discriminarii artistilor de etnie romana la un institit care se declara romanesc, cu directoarea de programe a ICR Ioana Radu. Dupa se am citit o lista lunga care incepe cu Tismaneanu si se continua cu Manea, Codrescu, Oisteanu am intrebat dece nici un artist sau un intelectul din randurile majoritatii nu este este selectata de la venirea la conducerea ICR New York, a actualului director Corina Suteu. ( absolut toti romanii care se ratacesc prin programele ICR au fost chemati de directorul anterior Bogdan Stefanescu ). La insistentele mele de a fi numit un singur nume de etnie romana, mi sa spus ca pentru institut conteaza valoarea artistica si nu etnicitatea si ca nu este menirea directoarelor sa-i “controleze la pantaloni pe artisti”. Pe scurt acest delir antiromanesc este cauza principala (de si nu singura ) care alimenteaza antisemitismul romanesc si tot atat de grav alimenteaza sentimentele antiamericane. Dupa revolutie numai 5 % din romani se de declarau antisemiti iar acum numarul lor se apropie probabil de suta la suta. Dupa revolutie romanii i-au astepta pe americani iar acum abia asteapta sa plece.
Romania este in plina criza economica. Fascismul romanesc de culoarea rosie verde sau un Milosevici semanand exact cu dumneavoastra. poate iesi orcand la suprafata. Aceasta clica antiromaneasca face exact jocul antisemitilor si a extremistilor care abia asteapta sa le
vanda randul. Nu pot sa nu i mentionez ca toate acestea se desfasora fara rusine, din banii de taxe a romanilor indiferent de etnie sau nationalitare.
 Domnule Presedinte Traian Basescu
Aveti tot timpul sa anuntati revenirea la masura discriminatore si ilegala impotriva mea.
Nu pot in incheiere decat sa va amintesc ca Galeria Romana unde se va desfasoara se desfasoara evenimentul este pe teritoriul USA. ( in ivitatie evenimentului se scrie FREE ADMISSION ) si galeria poate fi vizitata de orice persoana inclusiv de persoana mea. In cazul in care nu veti reveni la interdictia de a participa la un eveniment larg deschis publicului, nu ramane decat sa va dau in judecata intr-un tribunal american.

Robert Horvath ziarist 7 octombrie 2009 New York http://www.devagallery.com
 LANSARE DE CARTE
 ANDREI OISTEANU: ” INVENTNG THE JEW “
The author will be in dialogue with Randolph Braham, Director of the Rosenthal Institute for Holocaust Studies at the CUNY Graduate Center, Vladimir Tismăneanu, political scientist and professor at the University of Maryland, College Park, and Moshe Idel, professor Hebrew University oh Jerusalem.


RCINY – THE GALLERY- FREE ADMISSION
(at 38th Street)

  15. ROBERT HORVATH NEW YORK Says:

    BASESCU ANCHETAT DE FBI
- Luni 31 August, 2009 am avut o discutie cu Cristian Gaginski Ministru – Consilier
( Deputy Chief of Mission ) la Ambasada Romaniei- Washington, DC. Am anuntat
cu aceasta ocazie statul roman ca am cerut ANCHETAREA LUI TRAIAN BASESCU de catra cele mai inalte institutii americane SENATUL si CAMERA REPREZENTANTILOR Am mentionat ca COMPANIILE REPREZENTATE IN ROMANIA DE ASOCIATII LUI MIRCEA BASESCI FRATELE PRESEDINTELUI TRAIAN BASESCU , SUNT COMPANII AMERICANE.
    DEASEMENEA IN CALITATE DE CETATEAN AMERICAN , ZIARIST SPECIALIZAT IN INVESTIGATII , PRESEDINTELE UNEI COMPANII DE FILM SI TELEVIZIUNE , REPREZENTANT IN USA AL MEDIEI JAPONEZE SI EUROPENE AM SOLICITAT OFICIAL (IN SCRIS ) DESCHIDEREA UNEI ANCHETE DE CATRE FBI.
    Deasemenea am trimis o scrisoare ambasadorului USA In Romania in legatura cu contrabanda de arme romanesti in Statele Unite. Am mentionat in scrIsoare ca 50 de membrii ai Camerei Reprezentantilor au trimis o crisoare catre Presedintele OBAMA considerand invazia de arme romanesti ca un pericol major pentru securitatea USA.
    CA URMARE DOI DIRECTORI FBI SAU DEPLASAT LA BUCURESTI

”Procurorul general Laura Codruța Kovesi s-a întâlnit, saptamana trecuta la Ministerul Public, cu doi directori FBI . Procurorul general a discutat cu directorul Biroului de Relaţii Internaţionale al FBI Sean Joyce şi cu directorul Diviziei de Criminalitate Informatică din cadrul FBI Shawn Henry.
 Una din subiectele discutate a fost contrabanda de arme romanesti in USA.
 Deasemenea a fost discutat faptul ca regimul Basescu a devenit o umbrela
pentru terorismul international.”
    ROBERT HORVATH ZIARIST USA http://www.devagallery.com 9 octombrie NEW YORK

Leave a reply to Chat Noir Cancel reply