Tehnică de geniu

Ca genist am participat la multe acțiuni de deszăpezire … până prin anii ’90. Aveam utilaje de mare putere (buldozere grele, autogredere, încărcătoare frontale, etc.) cu care eliberam drumurile și apoi încărcam și transportam zăpada. Am fost uimit că după ’95 multe unități de geniu au fost desființate iar utilajele adunate și lăsate să ruginească în locuri de depozitare și care mănâncă și acum bani cu paza lor. De ce ? Pentru că acum intervențiile se fac cu utilaje demne de cascadorii râsului. De dimineață m-am distrat cu tractorașul din imagine care făcea mult zgomot deranjându-mă de la lucrul în FarmVille. Deszăpezirea se desfășura în felul următor. Tractorașul, cu o lamă de greder montată în față, împingea zăpada de pe aleea din fața ferestrei mele cam doi metri și apoi se oprea fiindcă nu mai avea putere să înainteze. Mecanicul dădea înapoi 4-5 metri (își lua avânt) și se repezea ca un bull(dozer) în grămada de zăpadă pe care o mai împingea o jumătate de metru. Apoi operațiunea se repeta. Tehnică de geniu. După câteva încercări mecanicul s-a plictisit … așa că a ridicat lama de greder și și-a continuat liniștit plimbarea de dimineață. Nu înainte de a reuși să-i fac eu o poză.

18 Responses to “Tehnică de geniu”

  1. rhorvath Says:

    ESCU A AJUNS CELEBRITATE MONDIALA !

    ( MONSTRUOSUL SCANDAL INTERNATIONAL GIULIANI )
    Pentru majoritatea pamantenilor Romania este asimilata cu triungIul , Dracula, Nadia Comanici, Ceausescu. Pentru a deveni celebritate trebue sa ai calitati cu totul iesit din comun. Aceste calitati pot fi pozitive sau negative dar oricum speciale.
    De aceia va surprinde aparitia pe coperta a celor mai cunoscute reviste sau ziare depe mapamond, a figurii huliganice de batus de port ,a actualului presedinte Traian Basescu. Ceace este drea dreptul uimitor este asocierea sa cu o stea de prima marime a politicii americane,Rudolf Giuliani. Deschideti:
    http://www.mic-associates.com/business3.php (Romanian – American Strategic Partnesiip Forum) Cu alte ciuvinte” Mr. Rudolph Giuliani, former Mayor of New York and presidential candidate” devine cu ajutorul unei sume uriase de dolari purtatorul de cuvant al mafiei de arme romane. Aceasta suma frumusica la facut pe un fost potential presedinte al USA sa uite faptul de notorietate genela, ca armele romanesti trimise prin contrabanda au invadat teritoriul american devenind ” un pericol existantial pentru Statele Unite”. ( vezi scrisoarea adresata de 53 membrii ai Camerei Reprezentantilor adresata Presedintelui Obama pe acest subiect ca si discursul Senatoarei D.Feinstein care vorbeste de cele ” 8.000 de arme pornind din portul Constanta au ajuns arma preferata a celor certati cu legea.) Sau poate ar fi trebuit sa cunoasca comentariul CNN ” Armele romanesti au dus la moartea a 8.000 de catateni, Acest razboi nedeclarat al statului roman inpotriva Americii ar trebui sa inceteze……….. Totusi ca sa acord circumstante atenuante politicianului meu preferat, pentru care de altfel am votat, nu avea de unde sa stie ca aceasta companie este condusa direct si personal de Presedintele Basescu prin consielirul sau personal, care a preluat oficial aceasta compania principala a mafiei de armament :
    “Retired four-star gen. Constantin Degeratu ended his tenure as Senior Security and Defense Advisor to the President of Romania Traian Basescu on December 31, 2009. General Degeratu will oversee, advise, manage and implement all aspects of Defense and National Security work from MIC & Associates in East Central Europe and worldwide, particularly with its US clients.”
    In comentarul urmator, vorbind in termeni militari, veti citi desvaluirea unei adevarate bombe care va cadea peste palatul Cotrocenilor. Compania super oficiala a mafiei romane de arme este acuzata oficial de Ministerul de Justitie american de SPARGEREA EMBARGOULUI CU SUDANUL, UN ALT FAPT CRIMINAL AL PRESEDINTELUI BASESCU . Ma opresc aici pentruca oricum orice nemernicie, orice scandal va fi imediat musamalizat in Romania. De aceea singura speranta ca aceasta mafie de arme care dispunand de sume fabuluase de bani sa nu stranga de gat institutile statului si sa pune in pericol democratia ,nu sunt politicieni sau ziaristii, ci este omul de rand …..care va iesi in curand in strada. Scuzati sinceritatea randurilor mele.

    Robert Horvath Deva ziarist USA
    http://devanewyork.blogspot.com/
    http://www.devagallery.com/

  2. Dumitru Says:

    Si la mine este cam la fel, are primaria 2 tractorase, curata de zapada strada unde este primaria, 2 strazi din centru si bineinteles strada cu vila primarului. Vina nu este a firmelor care au pentru “dezepezire” aceste utilaje, ci primariile si guvernul care face contracte cu firme “abonate”, care “castiga” licitatii de milioane de euro fara a prezenta si utilajele cu care sa lucreze. Asta este Romania!

    • Chat Noir Says:

      Bine ai venit !
      Curios … azi toate televiziunile dezbat aceeași temă după ce Boc a vorbit și el de tractorașe 🙂 Sunt mulți specialiști în deszăpezire 🙂 În 1976 (anul 3 de facultate) am avut un curs de 6 luni numai cu utilaje folosite la deszăpeziri. Dacă ai ști câte tipuri sunt … iar favoriții portocaliilor vin cu tractorașe 🙂 Deci … sunt absolut de acord cu tine !

  3. theodora0303 Says:

    Genist?
    până prin anii ‘90?
    Si eu care am crezut ca ai in jur de 25 de ani. 🙂

  4. brad Says:

    Traim in secolul XXI … povestile cu unitati de geniu dotate cu utilaje de mare putere nu mai sunt de actualitate – acum regii asfaltului dicteaza.
    Tractorașul rulez !

    🙂

  5. cristian Says:

    ce inseamna greder?

    • Chat Noir Says:

      Un utilaj asemănător buldozerului, cu lama înclinată, de obicei între cele două punți (nu ca cel din imagine) și care e folosit pentru împingerea pământului sau zăpezii, în cazul nostru, spre margine. Îți dau seama ce-au înjurat cei cu locurile din parcare din poză 🙂

  6. Dan Chichernea Says:

    Răpitoare replica ce mi-a fost dată de dl. G. Mutu la postarea lui Mihnea 🙂

    Simpatic domnul, nu ?

  7. matilda Says:

    Sigur nu e o secvenţă dintr-un film cu proşti ? 🙂

  8. lucia.alexandru Says:

    Am o intrebare.Cu ce se curatau drumurile in perioada 2004-2008? 🙂

  9. O zi cat o saptamana sau suferintele tanarului Caius! « Lady A Says:

    […] dorea un prim loc. Nu era asa mult. Mereu a fost pe ultimul. Era convis ca este necesara o tehnica de geniu, dar avea sperante si recomandari de a nu reprima nimic.  A primit tot felul de sfaturi si i s-a […]

Leave a reply to Chat Noir Cancel reply